Atleți oficiali

BOGDAN CAPBUN

GYMHYPER ATHLETE

FOLLOW BOGDAN

Locul Nașterii: Zorile

Oraș actual: Constanța

Ocupație: Personal Trainer

Caracteristici:

  • Înălțime: 175cm
  • Greutate offseason: 100kg
  • Greutate competiții: 83kg
  • Vârstă: 28 ani
  • Zodia: Leu

Cum a început pentru tine introducerea în lumea sportului?

Am început prin a face flotări și abdomene în fiecare seară. Locul unde am copilărit atât îmi permitea, nu aveam alte posibilități. Apoi am fost selectat pentru echipa de fotbal a comunei, unde am stat 4 ani ca și căpitan al echipei . Mai departe am fost selectat de echipa de fotbal "Farul Constanța" unde am continuat cu fotbalul încă 3 ani. După aceea am început să practic karate, kiokushinkai aproximativ 3 ani și apoi am început să merg la sală, să practic culturismul de care m-am îndrăgostit și a ajuns să facă parte din viața mea.

Care ar fi motto-ul care consideri că te definește?

"Nu-ți visa viața. Trăiește-ți visul. Trăiește-ți viața pe care care ți-ai imaginat-o!"

Spune-ne o persoană care te inspira si de ce?

Persoana care m-a inspirat și m-a făcut să îmi placă atât de mult acest sport este Arnold Schwarzenegger. În mica biblioteca a familiei am găsit o carte veche cu el în care era scris totul despre viața lui, despre reușitele lui în culturism și despre cât de multe a sacrificat pentru a ajunge atât de departe.

Care este mâncarea ta favorită?

Ador burgerii. Întotdeauna la cheat meal mănânc atât de mulți burgeri încât simt că explodez.

Ce se găsește in geanta ta de antrenament?

În geanta de antrenament am întodeauna suplimentele nutritive: omega 3, complex vitamine și minerale, pre workout, aminoacizii și desigur mai multe schimburi de haine pentru că întotdeauna fac minim 2 antrenamente pe zi.

Ce faci in timpul liber?

În timpul liber, deși este foarte limitat mai ales în perioada competițională, ador să mă plimb, plimbări în locuri noi, iarbă verde, grătar, activități în aer liber.

Ce anume te motivează să reușești?

Motivația mea provine din dorința de a fi cea mai bună versiune a mea și desigur și de la clienții mei, persoanele pe care le antrenez și le îndrum să își schimbe modul de viață într-unul sănătos.